Dintre toate creațiile omului inspirate de natură, vinurile românești și internaționale au privilegiul de a fi cele mai „îmbrăcate în cuvinte”. Nu există alt produs care să fi beneficiat de un vocabular atât de bogat.
Din moment ce „vinul este viața” (Petroniu) și „singura ființă în stare lichidă” (Păstorel), este firesc ca despre vin să se vorbească la fel cum vorbim despre viață și ființă. Limbajul vinului se află într-o continuă evoluție, cu termeni de admirație și critică, pentru a surprinde complexitatea fiecărui pahar.
Când cuvintele lipsesc ele trebuie inventate
Similaritatea dintre vocabularul vinului și cel folosit pentru a descrie ființele umane este fascinantă. Un vin poate fi delicat, fin, suav, suplu, tandru, vioi, ferm, generos, prietenos sau viril, dar poate fi și anemic, aspru, obosit sau lipsit de personalitate. Poate fi elegant, cu ținută (robe, în franceză), dar și ordinar, inexpresiv sau dezarticulat.
Francezii au contribuit major la dezvoltarea limbajului vinului. Emil Peynaud, în „Le goût du vin”, subliniază dificultatea de a descrie cu precizie vinul: interacțiunea dintre cuvinte și senzații este fragilă, iar impresiile complexe depășesc adesea puterea limbajului. Louis Orizet nota: „Îmi lipsesc cuvintele, trebuie să le inventez!”
Evoluția vocabularului degustării vinurilor
Cuvântul „a degusta” apare în 1813, într-un document oficial semnat de Napoleon. Vocabularul vinului s-a îmbogățit continuu: de la 40 de termeni folosiți de Maupin în 1779, la 180 în Feret (1896), 450 în Feret (1962), și aproape 1000 în Peynaud (1986).
În România, Viorel Stoian include în „Marea carte a degustării vinurilor” un glosar de 92 de termeni, 48 dintre ei pentru caracterizarea vinurilor. Peynaud clasifică vocabularul în trei tipuri: degustător profesionist, specialist și cronicar vinicol. Fiecare categorie folosește limbajul conform propriilor obiective: chimistul analizează compoziția, oenologul calitatea, viticultorul tipicitatea, iar negustorul virtuțile comerciale.
Degustarea pas cu pas: aspect, miros și gust
Degustarea vinului se realizează în mai mulți pași:
1. Examinare vizuală
Se apreciază limpiditatea (cristalin – limpede – voalat – opalescent – tulbure) și culoarea, care variază în funcție de soi, an de recoltă și maturare. Vinurile albe: galben-verzui → chihlimbariu; vinurile roșii: rubiniu → cărămiziu.
2. Examinare olfactivă
Se disting aroma (dată de struguri) și buchetul (dobândit prin maturare). Viorel Stoian identifică 225 de nuanțe aromatice: florale, fructate, vegetale, balsamice, eterate, de lemn, afumate, condimentate, chimice și animale. Peynaud: „Toate aromele s-au întâlnit în vin, în doze homeopatice, pentru a crea un microcosmos aromatic”.
3. Examinare gustativă
Se analizează structura, consistența, aciditatea, dulceața, amăreala, astringența și efectul gazului carbonic. Termeni uzuali: vin lung/scurt, rotund, svelt, corpolent, onctuos, dens, compact, moale.
Nu orice gură poate descrie vinul
Vorbirea despre vin este apanajul degustătorului profesionist, dar poate fi abordată și de consumatorii educați oenologic. Degustarea nu înseamnă doar a bea, ci a înțelege și a exprima ceea ce paharul oferă. Vinurile mari merită descriere atentă, iar această abilitate se dezvoltă în timp, prin experiență și dialog cu vinurile de calitate.
Autor: Mihai Macici