Despre noi
Întâmplarea face să se întalnească doi prieteni ce au în comun pasiunea față de vin și de pamantul nostru românesc. E vorba de dragostea aceea care nu dispare odată ce ajungi în Toscana sau în Burgundia și vezi podgoriile fără sfârșit. O dragoste de vin și țară care îi face să își dorească să descopere zi de zi tot mai mult din expresivitatea vinului romanesc, din istoria lui, dar și să stea de vorbă cu producătorii locali, care reușesc să transmită atât de bine emoția locului prin vinurile lor, pe care îl numesc terroir.
Sentimentul acesta e atât de puternic, încât nu îl păstrează doar pentru ei, dorindu-și să se bucure tot mai mulți de această stare de spirit. Așa a luat naștere în București, wine barul WINE MOOD, unde selecția de vinuri te poartă prin toate zonele viticole ale țării.
La WINE MOOD călătoria poate să înceapă cu un Sauvignon Alb din Transilvania, un rosé proaspăt cu aromă de vacanță din Dobrogea sau un vin roșu plin de forță din extraordinara zonă viticolă recunoscută pentru vinurile ei roșii – Dealu Mare. Excursia poate continua și până dincolo de Prut, de unde putem degusta o Rară Neagră de excepție sau un Saperavi cum nu ai mai întâlnit.
Poți descoperi peste 300 de etichete de vin cu cel puțin tot atâtea povești captivante, iar când îți vei dori ceva nou, te invităm să participi la degustările organizate împreuna cu creatorii vinului, pentru a le asculta direct poveștile fascinante despre cum reușesc să transforme strugurii într-o licoare ce poartă amprenta oenologului și a locului din care provine.
Dacă ai plăcerea să savurezi un vin bun sau să înțelegi dacă acel vin miroase a flori de tei sau mai degrabă te duce cu gândul acasă. Dacă îți dorești să ții un pahar de vin roșu în mână și să te gândești la infinitul Universului. sau dacă vrei doar să te răcorească bulele dintr-un pahar de spumant după o zi lungă de muncă, atunci noi te asteptăm la WINE MOOD.
Cin cin!